Maramureș: președintele CJ Ionel Bogdan a participat drept speaker la Conferința Regională „România Construiește”

Paul

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a participat la Conferința Regională „România Construiește” în calitate de speaker. Evenimentul a avut loc la Cluj-Napoca, iar președintele administrației județene din Maramureș a amintit despre proiectele de dezvoltare a județului.

La eveniment au participat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu și Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița.

„În baza strategiei noastre de dezvoltare, avem 25 de proiecte care au deja asigurată finanțarea și alte 65 de proiecte care se află în diverse stadii.

Proiectul pentru noul pod peste Tisa, în valoare de 147,9 milioane lei, va face legătura cu Ucraina și va intensifica schimburile comerciale internaționale.

Proiectele pentru realizarea drumurilor expres Baia Mare – Satu Mare și Baia Mare – Jibou – Dej, în valoare de peste 650 milioane euro, vor asigura conectivitatea rutieră în partea de Nord-Vest a țării.

Pentru a asigura forță de muncă calificată pentru primele parcuri industriale din Maramureș, am gândit un proiect pentru realizarea celui mai modern Campus profesional integrat din Regiunea de Nord-Vest, în valoare totală de 25 milioane euro”, transmite Ionel Bogdan.

Sursa: Ionel Bogdan

Distribuie articolul