Marcel Boloș: Guvernul trebuie să ia niște decizii directe, tranșante în privința decarbonizării și a legii avertizorilor de integritate, pentru a debloca cererea de plată numărul doi din PNRR

Eduard Turcu

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat că Guvernul trebuie să ia niște decizii tranșante în privința decarbonizării și a legii avertizorilor de integritate.

Guvernul trebuie să ia niște decizii directe, tranșante, că să rezolve situația pe care o credeam simplă, dar, se pare că nu există decât calea implementării PNRR așa cum a fost negociat și aprobat. Respectiv, pentru decarbonizare și noi avem acolo, în urma discuțiilor cu Comisia, posibilitatea de a trece în conservare anumite grupuri energetice și a le folosi pe piața dezechilibrelor”, a explicat Marcel Boloș.

Deci, din acest punct de vedere va trebui ajustat din nou cadrul legislativ ca să putem să trecem obstacolul pentru cererea de plată numărul doi, eu spun că este obligatorie această decizie, cu toate că, nu este o decizie ușoară, ea afectează sistemul energetic national. Va trebui să renunțăm la aceste condiționări pentru ca aceste tipuri de sesizări anonime, care vin de la avertizorii de integritate să poată să fie analizate de instituțiile statului și ele să fie în măsură să decidă dacă merg pe calea anchetei sau urmează o anumită cale. Sunt două decizii extrem de importante”, a subliniat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene din România.

Puteți regăsi mai multe detalii aici.

sursă: stiri.tvr.ro

Distribuie articolul