Este un pas într-un efort logistic și administrativ de amploare. Valoarea totală a tranșei pe care am virat-o astăzi este de aproape 42 de milioane de lei.
Vorbim despre o situație delicată, deoarece pentru anul școlar 2024–2025 numărul beneficiarilor eligibili a crescut semnificativ, de la 523.132 în anul anterior, la 669.599 de copii.
Cu toate acestea, am reușit să găsim soluțiile pentru ca sprijinul să ajungă la toți cei care sunt eligibili.
Alte 551.445 de carduri au fost deja încărcate anul acesta. Restul sunt fie în curs de livrare, fie în proces de validare. Cert e că, în scurt timp, toți beneficiarii își vor primi dreptul.
Programul acesta, finanțat din fonduri europene prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, se desfășoară pe o perioadă de patru ani.
Sprijinul poate fi folosit pentru achiziția de rechizite, haine, ghiozdane și tot ce le trebuie ca să meargă la grădiniță sau la școală.: