Maria Gabriela Horga, deputat PNL: Am aprobat trei amendamente și am reușit finanțarea a trei proiecte pentru județul Giurgiu

Paul

Maria Gabriela Horga, deputat liberal, a participat la dezbaterile privind Legea Bugetului de Stat din comisiile de buget și finanțe. La finalul acestora, liberalul a aprobat trei amendamente care privesc județul Giurgiu, dar a reușit și finanțarea pentru 3 proiecte pentru acesta.

Maria Gabriela a depus amendamentele împreună cu mai mulți parlamentari liberali. Acestea au vizat modernizarea județului Giurgiu:

  • „Am solicitat suma de 800.000 de lei pentru proiectul de reabilitare, modernizare și extindere a școlii din comuna Colibași. Proiectul este în valoare de 10.848.365 de lei, din care finanțarea din fonduri europene este de 5.149.925 de lei, restul fiind contribuție proprie care nu se poate asigura integral de la bugetul local. Suplimentarea creditelor bugetare va asigura finalizarea acestui proiect, necesar pentru asigurarea unei educații de calitate și reducerii abandonului școlar;
  • Am solicitat suma de 825.000 de lei pentru proiectul de reparare a drumului comunal DC 81, segmentele străzilor Linia Mică și Linia Mare, comuna Vânătorii Mici. Proiectul este necesar pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii comunale, astfel încât să se asigure circulația în interiorul comunei în condiții de siguranță și confort pentru locuitorii din zonă;
  • De asemenea, am propus alocarea sumei de 625.000 de lei pentru drumurile comunale din comuna Herăști.”, a informat liberalul.

Sursa: Maria Gabriela Horga, Facebook

Distribuie articolul