Ministrul Adrian-Ioan Veștea a avut o ședință de lucru cu Ministra Ligia Deca referitoare la acordarea facilităților de transport pentru elevi

Ciprian S.
Ministrul Adrian-Ioan Veștea a avut o ședință de lucru cu Ministra Ligia Deca referitoare la acordarea facilităților de transport pentru elevi

Adrian Ioan Veștea, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a avut o ședință de lucru alături de Ministra Ligia Deca, și specialiști din ministerele Dezvoltării, Educației, Transporturilor și Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), referitoare la acordarea facilităților de transport pentru elevi.

”Siguranța elevilor reprezintă o problemă de responsabilitate publică, iar accesul la educaţie include și asigurarea transportului acestora spre localitățile în care învață, indiferent de zonele din care provin. Contribuim, astfel, la buna desfășurare a procesului educațional, asigurându-le copiilor noștri șanse egale, dar și la prevenirea fenomenului de abandon școlar! Investind în formarea tinerilor, investim în viitorul nostru, al tuturor!”, a transmis liberalul Adrian Veștea.

Sursă: Facebook Adrian Ioan Veștea

Distribuie articolul