Ministrul Adrian Veștea a participat la o dezbatere organizată la sediul Autorității de Management pentru Programul Transport

Ciprian S.
Ministrul Adrian Veștea a participat la la o dezbatere organizată la sediul Autorității de Management pentru Programul Transport

Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a participat la o dezbatere organizată la sediul Autorității de Management pentru Programul Transport, unde a discutat despre finanțarea și implementarea proiectului de conectare a Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav la rețeaua feroviară națională.

Proiectul, o componentă cheie în strategia de dezvoltare a infrastructurii de transport feroviar din zona metropolitană Brașov, prevede extinderea și modernizarea liniei existente, electrificarea acesteia și îmbunătățirea interconectivității stațiilor.

Finanțat cu fonduri europene nerambursabile, de la bugetul de stat și din venituri proprii, acesta marchează un pas semnificativ către un transport durabil și eficient în regiune.

Implementarea este asigurată printr-un parteneriat între Consiliul Județean Brașov și Compania Națională de Căi Ferate, reprezentând un angajament continuu pentru progresul comunității noastre. Analizând evoluția din ultimii ani a județului nostru, remarcăm transformarea extraordinară prin care a trecut.

”De la un județ, odinioară considerat printre cele mai puțin conectate ale țării, ne îndreptăm cu pași rapizi spre a deveni lider în materie de interconectivitate. Această evoluție, vizibilă în decursul ultimilor ani, subliniază angajamentul și dedicarea noastră constantă pentru îmbunătățirea accesibilității și mobilității.”, a precizat liberalul Adrian Veștea.

Sursă: Facebook Adrian Veștea

Distribuie articolul