Ministrul Justiției Alina Gorghiu a anunțat faptul că proiectul de lege privind ordinul de protecție extins a fost votat în plenul Parlamentului.
„Mă bucur tare mult că avem acum legea. Care stabilește clar responsabilitățile autorităților în protejarea victimelor și în gestionarea situațiilor de urgență, care, uneori, pot duce și la pierderea de vieți.
Avem violență în România. Sunt 160 de cazuri de violență domestică pe zi. Asta înseamnă 7 victime pe oră. Pentru ele exista deja ordinul de protecție.
Dar violența nu e numai în familie! Acte de violență vedem și pe stradă, și în școli, și la locul de muncă, în mediul online…”, transmite Alina Gorghiu.
De asemenea, liberala precizează că: „Vă asigur că voi continua, alături de colegii mei, să fiu preocupată de diminuarea violenței în societate și de identificarea a cât mai multor pârghii legale pentru a pedepsi orice tip de violență.”
Sursa: Facebook Alina Gorghiu