Ministrul liberal Ligia Deca susține importanța internaționalizării în educație

Eduard

Ministrul PNL al Educației, Ligia Deca, susține necesitatea adoptării unor măsuri consensuale pentru sprijinirea mobilităților internaționale în educație. În cadrul deschiderii oficiale a Conferinței Francofoniei Științifice de la Toulouse, unde a reprezentat miniștrii educației din Europa Centrală și de Est, ministrul a declarat că „mobilitatea academică joacă un rol esențial nu doar în dezvoltarea profesională a studenților, ci și în facilitarea inserției acestora pe piața muncii, precum și în promovarea valorilor francofoniei.”

Ministrul liberal Ligia Deca a subliniat importanța rețelei universitare francofone din regiune, care continuă să se dezvolte constant de peste 30 de ani. România are o prezență semnificativă în această rețea, cu 47 de universități afiliate, reprezentând aproape o treime din totalul universităților din Europa Centrală și de Est. Ministrul și-a exprimat angajamentul față de sprijinirea eforturilor de creare a unor spații academice interconectate, care să faciliteze inserția profesională a studenților.

În încheierea discursului său, Ligia Deca a felicitat Agenția Universitară a Francofoniei pentru organizarea conferinței, evidențiind rolul esențial al colaborării între țările francofone în promovarea diplomației științifice și în atingerea obiectivelor științifice și economice ale Francofoniei instituționale.

Conferința Francofoniei Științifice reunește reprezentanți din țările francofone, având ca scop consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării științifice.

Distribuie articolul