Mircea Fechet: Lansăm în consultare publică versiunea 3.0 a SUMAL, program unic în Europa care monitorizează în timp real trasabilitatea masei lemnoase pe teritoriul României

Eduard Turcu

Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a anunțat că va fi lansată în consultare publică versiunea 3.0 a SUMAL, program unic în Europa care monitorizează în timp real trasabilitatea masei lemnoase pe teritoriul României.

„Una dintre cele mai importante priorități pe care le am în acest mandat este protejarea pădurilor României. Ca atare, lansăm în consultare publică versiunea 3.0 a SUMAL, program unic în Europa care monitorizează în timp real trasabilitatea masei lemnoase pe teritoriul României. SUMAL 2.0 a fost cel mai bun lucru care se putea întâmpla vreodată pentru pădurile din România. Spun asta pentru că acest sistem a schimbat total modul de supraveghere a tăierilor din pădurile țării, dar și a transporturilor de material lemnos pe drumurile României”, a spus Mircea Fechet.

Liberalul a subliniat că, de trei ani încoace, de când funcționează, totul este digitalizat, totul este raportat în timp real în sistem, iar orice activitate care implică pădurile din România (exploatare, transport, depozitare) se face prin SUMAL 2.0.

„Cu SUMAL 2.0 nu doar că știm dinainte unde vor avea loc exploatări forestiere, dar știm cu exactitate și când se vor întâmpla acestea. De când funcționează sistemul, au fost generate în medie 14.200 de avize pe zi. Asta înseamnă circa 5,14 milioane de avize pe an și 15,63 de milioane de avize în cei trei ani de funcționare. Vom continua să implementăm și alte proiecte pentru a ne asigura că pădurile sunt protejate, iar unul dintre acestea, finanțat chiar prin PNRR, este cel pentru monitorizarea prin intermediul imaginilor satelitare a fondului forestier”, a declarat Mircea Fechet, ministrul liberal al Mediului, Apelor și Pădurilor.

sursă: Mircea Fechet, Facebook

Distribuie articolul