Modernizarea drumului județean DJ 249D Moreni – Prisăcani – Măcărești – Grozești finalizată în timp record de CJ Iași

Eduard Turcu

Modernizarea drumului județean DJ 249D Moreni – Prisăcani – Măcărești – Grozești a fost finalizată în timp record de Consiliul Județean Iași.

Costel Alexe, Președintele CJ Iași: „Astăzi, în mai puțin de două luni de la începerea lucrărilor, s-a finalizat betonarea pe toată lungimea de 5,5 km a drumului județean DJ 249D Moreni – Prisăcani – Măcărești – Grozești. Începând de acum urmează execuția drumurilor laterale, a șanțurilor și a accesului la proprietăți, precum și semnalizarea verticală și orizontală, astfel încât, în luna septembrie, drumul să fie complet modernizat pentru comunitatea din Prisăcani”.

„Am spus-o de multe ori, dar repet, ca un angajament în fața cetățenilor comunei Prisăcani și a tuturor ieșenilor: fiecare comunitate este importantă pentru această administrație județeană, iar bună-starea locuitorilor nu este și nu va fi o carte politică”, a spus liberalul.

Acesta a precizat că „voința de a moderniza acest drum a existat dintotdeauna, de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean, iar acest lucru este confirmat acum. DJ 249D a fost primul drum județean pus pe lista de investiții a proiectelor finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar cei 5,5 km au fost primii pe care s-au început lucrările și primii pe care îi vom finaliza, fiind astăzi la un stadiu de 93%. Vorbim de o investiție de peste 54 milioane de lei, din care 22 milioane lei sunt asigurați prin fonduri guvernamentale, finanțare prin PNI Anghel Saligny”.

„Îi asigur pe cetățenii comunei Prisăcani că rămân în continuare un partener deschis la dialog și îmi voi duce la îndeplinire orice obiectiv asumat în fața dumneavoastră pentru că îmi doresc să văd un județ dezvoltat de la un capăt la altul”, a transmis Președintele CJ Iași.

sursă: Costel Alexe, Facebook

Distribuie articolul