Neamț: primele lucrări majore la rețeaua de apă și canalizare din Piatra Neamț după 50 de ani

Eduard Turcu

Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra Neamț, a anunțat că vor fi realizate primele lucrări majore la rețeaua de apă și canalizare din oraș după 50 de ani.

Andrei Carabelea: „Luni vor începe săpăturile la conducta de canalizare pentru rețeaua magistrală de apă de pe tronsonul Str. Petru Movilă – Bd. Decebal – Piața M. Kogălniceanu – Bd. Traian; lucrările vor începe de la intersecția Bd. Traian cu str. Fermelor, pe partea stângă înspre oraș (pe trotuar). Conducta pentru canalizare are o lungime de 156 metri și este realizată din ceramică, iar conducta de aducțiune are o lungime de 3800 metri, este realizată din oțel, cu protecție interioară și exterioară și un diametru DN 600”.

„Finanțarea acestui proiect se realizează prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și are o valoare de 12.250.485,65 lei (fără TVA). Lucrările vor presupune un anumit disconfort, însă această investiție va rezolva una dintre cele mai mari probleme cu care ne-am confruntat în Piatra-Neamț. Lucrările vor fi corelate cu cele de pe coridorul de mobilitate Decebal – Traian”, a explicat liberalul.

„În orașul nostru se întâmplă lucruri frumoase. Sunt zeci de șantiere care înseamnă modernizare și dezvoltare. Fiecare lucrare reprezintă o cărămidă pentru un viitor mai bun. Pentru că mi-am asumat să fiu zi de zi în slujba oamenilor și pentru că în orașul nostru se întâmplă atâtea lucruri frumoase, vă prezint un proiect pe zi, a transmis edilul din Piatra Neamț.

sursă: Andrei Carabelea, Facebook

Distribuie articolul