Nicolae Ciucă, discuție cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini din România: Anul trecut, ca o dovadă a Încrederii În economia României, totalul investițiilor străine a fost de aproape 11 miliarde de euro

Media PNL

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a avut o Întâlnire cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini din România, precizând că anul trecut, ca o dovadă a Încrederii În economia României, totalul investițiilor străine a fost de aproape 11 miliarde de euro, bani care se reflectă În crearea de noi locuri de muncă, În dezvoltarea infrastructurii şi În creşterea economică a țării.

”În linia dialogului cu mediul de afaceri, am avut astăzi o discuție deschisă şi aplicată cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini din România. Între subiectele pe care le-am abordat au fost implicarea mediului de afaceri În dezvoltarea durabilă a economiei româneşti, identificarea sprijinului pe care Îl putem acorda prin Îmbunătățirea legislației din domeniu, măsurile care vizează reducerea cheltuielilor bugetare, combaterea evaziunii şi eliminarea unor facilități fiscale, dar şi necesitatea demarării unui dialog permanent cu mediul de afaceri pentru reaşezarea sistemului fiscal pe baze echitabile”, a scris preşedintele PNL Într-o postare pe Facebook.

Nicolae Ciucă arată că a discutat, de asemenea, despre rolul Agenției Române de Investiții şi Comerț Exterior În identificarea domeniilor strategice În care trebuie investit capitalul străin şi despre metodele de creştere a vizibilității acestei instituții pe care a Înființat-o În timpul mandatului său de prim-ministru.

”Anul trecut, ca o dovadă a Încrederii În economia României, totalul investițiilor străine a fost de aproape 11 miliarde de euro, bani care se reflectă În crearea de noi locuri de muncă, În dezvoltarea infrastructurii şi În creşterea economică a țării.”,  a declarat preşedintele PNL, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă.

Distribuie articolul