Nicolae Ciucă: Nu am decis blocarea importurilor din Ucraina/ Trebuie să vedem întregul ansamblu de consecințe

Premierul Nicolae Ciucă a declarat la Braşov că România nu a decis blocarea importurilor de produse agricole din Ucraina, deoarece în adoptarea unor măsuri în actualul context trebuie avut în vedere întregul ansamblu de consecinţe pe care îl produc.

România este în deplină aliniere cu măsurile care se vor stabili la nivelul Comisiei Europene, urmează ca, pe 25 aprilie, să aibă loc Consiliul AgriFish şi acolo se vor stabili măsurile. Cert este că, în momentul de faţă, România nu a decis blocarea unilateral a importurilor şi trebuie să vedem ansamblul şi consecinţele care se vor petrece pe o astfel de decizie şi, în continuare, să vedem ceea ce suferă poporul ucrainean în nevoia de a-şi apăra ţara. Trebuie să gândim aceste măsuri cât se poate de aşezat şi să vedem tot ansamblul de consecinţe pe care le produc“, a declarat prim-ministrul.

Premierul a declarat înainte de şedinţa Executivului, că la nivelul UE sunt în discuţie “măsuri care confirmă preocuparea la nivelul Comisiei, astfel încât să putem să avem un mod de acţiune coordonat, unitar şi solidar“, menţionând că, în răspunsul la scrisoarea transmisă Ursulei von der Leyen privind situaţia fermierilor aceasta a confirmat alocarea unui al doilea pachet de sprijin, de aproximativ 100 de milioane de euro, pentru ţările afectate de importurile de produse agricole din Ucraina.

Nicolae Ciucă a adăugat că, în baza răspunsului formulat în scrisoarea primită de la preşedintele Comisiei Europene, au mai fost anunţate o serie de măsuri, “inclusiv măsuri de salvgardare pe patru produse agricole: grâu, porumb, floarea soarelui şi rapiţă“.

Sursa: Agerpres.ro

Leave a Comment