Nicolae Ciucă: România rămâne și mai ferm angajată sprijinirii Republicii Moldova

Eduard Turcu

Nicolae Ciucă, Premierul României, a avut o întâlnire oficială, la Palatul Victoria, cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care s-a aflat într-o vizită de lucru în România.

Nicolae Ciucă: „În acest context geopolitic regional dificil, România rămâne și mai ferm angajată sprijinirii Republicii Moldova. Țara noastră este un susținător fervent al respectării suveranității și integrității teritoriale ale Republicii Moldova și sprijinim parcursul său european. I-am transmis aceste asigurări doamnei președinte Maia Sandu, în cadrul întrevederii noastre de astăzi de la Palatul Victoria”.

”Am discutat despre situația de securitate din Republica Moldova și evoluțiile contextului regional, dar și despre proiectele comune din domeniile energiei și transporturilor, care vizează racordarea la spațiul Uniunii Europene. Schimburile comerciale dintre țările noastre au crescut considerabil în decursul anului trecut, fapt ce ne obligă să continuăm îmbunătățirea relațiilor economice, în beneficiul cetățenilor ambelor state”, a transmis Premierul și Președintele PNL.

sursă: Nicolae Ciucă, Facebook

Distribuie articolul