O nouă tranșă în valoare de 250 de lei a fost încărcată pe cardurile sociale oferite prin programul “Sprijin pentru România”

Eduard Turcu

O nouă tranșă în valoare de 250 de lei a fost încărcată pe cardurile sociale oferite prin programul “Sprijin pentru România”.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a efectuat plățile necesare pentru aproximativ 2,4 milioane de beneficiari. Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă a reușit, astfel, să urgenteze încărcarea celei de-a patra tranșe, astfel încât românii vor primi acest ajutor până miercuri, înainte de sărbători.

Valoarea totală a sumei transmise de MIPE, din fonduri europene nerambursabile, se ridică la 593.036.500 lei. În acest an, cetățenii vulnerabili au primit 4 tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, oferite o dată la două luni.

“Am încărcat tranșa IV înainte de sărbători, pentru ca românii vulnerabili să se bucure de un mic ajutor pentru ca de pe masa de sărbători să nu lipsească produsele tradiționale. Separat, din luna noiembrie am început să distribuim o nouă tranșă de pachete cu ajutoare alimentare de 24kg, ce conțin 12 tipuri de produse de bază pentru consum.”, Marcel Ioan Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

sursă: Partidul Național Liberal

Distribuie articolul