Oradea: finanțare de peste 650 milioane lei pentru noul spital de boli infecțioase și pneumologie

Paul

A fost aprobat spre finanțare prin PNRR noul spital de boli infecțioase și pneumologie din Municipiul Oradea, județul Bihor. Proiectul „Construire și dotare corp clădire destinat secțiilor de boli infecțioase și pneumologie” ar urma să fie proiectul care atrage cele mai multe fonduri din istoria municipiului.

Finanțarea prin PNRR ar urma să fie de 95%, respectiv 565.718.132,07 lei (fără TVA), iar cofinanțarea Municipiului Oradea ar fi de 5%, însemnând suma de 28.285.905,60 lei (fără TVA).

Primăria Municipalității a delcarat faptul că: „Noul spital urmează să fie construit pe un teren de 2,5 hectare de pe strada Vlădeasa, el fiind proiectat să corespundă tuturor cerințelor secolului XXI. Construcția se va ridica pe 4 etaje, va avea minimum 218 paturi pentru spitalizarea continuă a pacienților (ce vor putea fi suplimentate la 295 de paturi, în funcție de necesități). La acestea se adaugă 20 de paturi în regim de spitalizare de zi și 11 paturi pentru terapie intensivă, ajungându-se la un total de minimum 249 de paturi și maximum 326 de paturi.

Capacitățile noului spital de boli infecțioase și pneumoftiziologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea sunt formate din zona de spitalizare continuă, spitalizare de zi, zona de îngrijire ambulatorie, dispensarul TBC, zona de servicii de diagnosticare și un bloc operator.

Spitalul va avea, de asemenea, și un compartiment pentru urgențe, cu cameră de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale deservite: boli infecțioase, pneumoftiziologie, un cabinet pentru vaccinuri și spații pentru deservirea funcției educaționale (sală conferințe, săli studiu, camere pentru rezidenți etc).”

Pentru mai multe detalii, vă invităm să intrați aici.

Sursa: Primăria Oradea, site oficial

Distribuie articolul