Oradea: lucrările de amenajare a Parcului Tineretului au fost recepționate

Paul

Au fost recepționate lucrările de amenajare a Parcului Tineretului din Oradea. Acesta se întinde pe o suprafață de 1,5 ha. Valoarea totală a amenajărilor este de 2,3 milioane lei.

Primăria Municipalității a comunicat faptul că: „Proiectul a fost implementat  pe o suprafață totală de 15.703 mp, în  zona de pădurice situată pe strada George Bacaloglu, fiind votat și finanțat în cadrul programului de bugetare participativă.

Parcul a fost dotat cu terenuri de sport multifuncționale, nocturnă, loc de joacă, alei asfaltate, zone verzi, mobilier urban și iluminat cu LED, deservind cele aproximativ 300 de locuințe individuale din zonă.

Zonele verzi au fost plantate cu 132 arbori din speciile: stejar, arțar, pruni ornamentali, catalpa, iar zonele cu pământ au fost însămânțate.

Totodată, s-a montat mobilierul urban: 37 bănci în zona locurilor de joacă, a terenurilor multifuncționale și perimetral aleilor propuse, precum și 11 coșuri de gunoi.”

Sursa: Primăria Oradea, site oficial

Distribuie articolul