Oradea: lucrările la noua grădiniță nr. 51 sunt realizate în procent de 60%. Investiție de peste 4.8 milioane lei

Paul

Primăria Oradea anunță că lucrările la noua grădiniță nr. 51 de pe Calea Clujului au fost realizate în procent de 60%. Investiția proiectului este de 4.816.777 lei, fără TVA, iar fondurile sunt asigurate prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

„Până la această dată s-au realizat structura de rezistență a clădirii și învelitoarea, s-au turnat pardoselile, s-a realizat termosistemul clădirii, s-a montat tâmplăria exterioară și interioară, s-au executat lucrări de tencuire și gletuire pereți interiori, dar și lucrările de instalații electrice, sanitare și termice. Astfel, se urmărește realizarea unui spațiu cu funcțiuni moderne și bine definite ca amplasament.

Accesul la grădiniță se va realiza prin intermediul unei alei pietonale, iar accesul pe teren se va realiza prin intermediul unei alei carosabile care va dispune de trotuare de protecție. La intrare este prevăzută o rampă pentru persoanele cu dizabilități. Accesul auto se va realiza din str. Delfinului”, transmite serviciul de comunicare al administrației locale din Oradea.

Sursa: Primăria Oradea

Distribuie articolul