Oradea: lucrările pentru parcarea Park & Ride din Centrul Civic prind contur. Investiție de peste 24 milioane lei

Paul

Florin Birta, primarul municipiului Oradea, anunță că lucrările pentru parcarea Park & Ride din Centrul Civic au prins un progres vizibil. Valoarea totală a investiției este de 24.389.235 lei, fără TVA.

„A început execuția diafragmelor din beton armat, în zona corpului P3 a parcării, precum și în zona adiacentă șantierului pasajelor subterane din Piața Emanuil Gojdu.

Cofrarea grinzilor și a planșeului a ajuns la 50% în corpul P1 al parcării (cel dinspre Banca Românească), fiind armate deja în procent de 30%.

După finalizarea etapei de cofrare, în perioada imediat următoare se va trece la etapa turnării planșeului din beton, atât pentru P1 cât și pentru P2 – corpul din spatele Catedralei Ortodoxe, înspre Cetatea Oradea”, transmite edilul liberal.

„Capacitatea inițială a parcajului a fost de 277 locuri, din care 268 locuri pentru autoturisme, 6 locuri pentru persoane cu dizabilități și 6 pentru mașini electrice, respectiv 9 locuri pentru motociclete. După modificările rezultate de punerea în valoare a vestigiilor descoperite, locurile de parcare se vor diminua la 251 locuri și se renunță la un lift”, adaugă serviciul de comunicare al primăriei Oradea.

Sursa: Florin Birta

Distribuie articolul