Oradea: palatele Adorján I și II vor fi reabilitate

Paul
Palatele Adorján I și II
Palatele Adorján I și II

Palatele Adorján I și II din Municipiul Oradea vor fi reabilitate. Primăria orașului a cuprins aceste clădiri în programul multianual de reabilitare a fațadelor clădirilor situate în Ansamblul Urban – Centrul istoric Oradea.

Palatele Adorján I și II

Primăria Municipalității a transmis faptul că: „Principalele intervenții la imobil constau în:

  • reabilitarea învelitorii de țiglă și a elementelor de tablă zincată: lucarne, decorații de coamă, învelitori cornișă;
  • înlocuirea jgheaburilor și burlanelor pe tot perimetrul, cu păstrarea elementelor decorative ale burlanelor;
  • refacerea elementelor decorative originale din pod;
  • demontarea și rezidirea coșurilor de fum;
  • reabilitarea feroneriilor și grilajelor: curățare, tratare anticorozivă și vopsire;
  • reparații ale cornișelor, aticelor și balcoanelor;
  • retencuirea și zugrăvirea fațadelor cu materiale de renovare din sisteme de asanare;
  • îndepărtarea tencuielilor degradate;
  • zugrăvirea parietală cu vopsele silicatice rezistente la elemente poluante;
  • refacerea și curățarea elementelor decorative din tencuială, cărămidă aparentă, ceramică sau ipsos;
  • recondiționarea tâmplăriilor aflate într-o stare mai bună și execuția unor tâmplării noi din lemn pentru cele degradate.”

De asemenea, valoarea contractului de reabilitare a ambelor imobile este de 2.878.283 lei fără TVA.

Sursa: Primăria Oradea, Facebook

Distribuie articolul