Oradea: Parcul Rectorului se extinde la 4.000 de metri pătrați. Investiție de peste 150 mii euro

Paul

Parcul Rectorului din Municipiul Oradea, județul Bihor, se extinde cu încă 1.500 de metri pătrați. La finalul lucrărilor, acesta o să aibă o suprafață de aproximativ 4.000 de metri pătrați.

„Amenajăm un parc în zona străzii Rectorului, în cartierul Episcopia. Am primit un teren de aproximativ 700 de metri pătrați de la Ministerul Agriculturii, la care se adaugă un teren de 750 metri pătrați al municipiului Oradea. Colegii de la Direcția Patrimoniu Imobiliar au identificat încă 1.500 de metri pătrați de teren, unde au cumpărat două locuințe, plus s-a expropriat o hală metalică, astfel că s-a ajuns la o suprafață de aproximativ 4.000 de metri pătrați pe care va fi dezvoltat acest parc.

Prima etapă a parcului a fost scoasă la licitație, fiind emis ordinul de începere a contractului de proiectare. Asta înseamnă că în primăvară vor demara lucrările pentru construcția acestui parc. Dorim ca, odată cu începerea lucrărilor la etapa I, să demarăm procedurile pentru etapa II, astfel încât anul viitor, la final, acest parc să fie funcțional. Vom avea 4.000 de metri pătrați de zonă verde, în care locuitorii din cartierul Episcopia vor putea să se recreeze și să se relaxeze”, a precizat Florin Birta, primarul orașului.

Primăria Municipalității a adăugat faptul că: „Proiectul prevede alei pietonale, extinderea locului de joacă, pistă de alergat, teren de fitness, mobilier urban, realizarea sistemului de iluminat, zone verzi și realizarea sistemului de irigații.

Valoarea totală a investiției este de 859.906,53 lei.”

Sursa: Primăria Oradea, site oficial

Distribuie articolul