Peste 12 milioane de euro, din fonduri europene, pentru Suceava

Eduard Turcu
sursă foto: Ion Lungu

Ion Lungu, primarul liberal din Suceava a anunțat că au fost semnate, la Ministerul Dezvoltării, trei contracte pentru renovarea clădirilor rezidențiale din zona centrală a orașului, în valoare de 12.475.386,42 euro.

Liberalul a oferit mai multe detalii despre investițiile preconizate: „ Am semnat la Ministerul Dezvoltării 3 contracte pentru Renovarea energetică a clădirilor rezidențiale din zona centrală a municipiului Suceava, unul în valoare de 34.921.958,70 lei pentru “Asociația de Proprietari Centru”, renovare moderată și două pentru “Asociația de Proprietari nr. 3 ” lot 1, renovare moderată în valoare de 13 531.236 ,77 lei și altul la aceeași asociație nr. 3, pentru renovare aprofundată în valoare de 12.959.389,59 lei.”

Toate contractele aprobate prin PNNR însumează peste 50.000.000 euro, mai exact 51.019.115,21 euro.

Ion Lungu a mai spus că „pe lângă contractele semnate astăzi, am mai semnat în luna iunie 4 contracte pentru Creșterea eficientei energetice la școlile: „Ion Creangă” -Obcini, Școala nr.3 -Mărășești, Școala nr. 7- Ițcani și Cantina internat de la Colegiul Național Petru Rareș în valoare de 8.642.375,0 euro.”

De asemenea acesta a delcarat că a semnat contractul pentru Creșa mare în Dealul Mănăstirii în valoare de 4.421.907,01 euro.

Primarul din Suceava a afirmat că urmează să semnăm contractul pentru 50 autobuze electrice pe Zona Urbană Funcțională în valoare de 23.256.170,0 euro și de asemenea trebuie să mai semnăm contractele pentru Creșterea eficienței energetice la Cantina de ajutor social, la Clădirea Domeniului Public și la Creșterea eficienței energetice la Colegiul Național „Mihai Eminescu” toate în valoare de 2.223.277,0 euro.”

Sală Polivalentă de 5000 de locuri în Suceava

Liberalul a spus că a „avut discuții la CNI, pentru eliberarea Autorizației de construire la Sala Polivalentă de 5000 de locuri de la Suceava”. Astfel, acesta a afirmat că „ne dorim să începem efectiv lucrările de construire până la sfârșitul anului 2022.”

De asemenea, Ion Lungu a avut discuții la Comisia de Împrumuturi pentru autoritățile locale unde a convenit să solicite o majorare a Plafonului de Contractare la credite cu 500 milioane lei la rectificarea bugetară preconizată care va avea loc în această lună, deoarece suma alocată a fost epuizată.

Ion Lungu a afirmat că valoarea contractelor aprobate pțnă în prezent, prin PNRR, este de peste 50.000.000 euro.

Acesta a anunțat că a avut dicuții la CNI pentru eliberarea Autorizației de Construire la Sala Polivalentă de 5.000 de locuri din municipiul Suceava.

Distribuie articolul