Piatra Neamț: lucrările de la Colegiul Tehnic de Transporturi avansează

Eduard Turcu

Andrei Carabelea, primarul minicipiului Piatra Neamț, a declarat că lucrările de la Colegiul Tehnic de Transporturi și că „deja se întrevede felul în care va arăta întreaga clădire după modernizare”.

Andrei Carabelea: Educația reprezintă una din prioritățile mele și consider că orice investiție în școală nu este în zadar, ea se întoarce infinit în comunitate. Sunt mulțumit de stadiul lucrărilor de la Colegiul Tehnic de Transporturi. Lucrările la interior avansează și deja se întrevede felul în care va arăta întreaga clădire după modernizare. Grupurile sanitare sunt aproape gata, s-a montat gresia din ateliere, au fost turnatele șapele, urmează montarea pardoselii de trafic. În ambele corpuri, tâmplăria este montată în totalitate și se lucrează la aplicarea tencuielilor”.

„Este un proiect avansat, important pentru cei 540 elevi ai acestui liceu și profesorii acestora. Astfel de exemple îmi dau încredere că suntem pe drumul cel bun”, a transmis edilul.

sursă: Andrei Carabelea, Facebook

sursă: Andrei Carabelea, Facebook

Distribuie articolul