Piatra-Neamț: lucrările pentru reabilitarea și modernizarea Cinematografului Cozla continuă

Eduard Turcu

Pe data de 6 iulie 2022 Primăria Municipiului Piatra-Neamț anunța faptul că a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru Cinema Cozla. Valoarea acestuia este de 9,9 milioane lei (TVA inclus), are un termen de execuție de 19 luni, și cuprinde lucrări de reabilitare și modernizare la clădirea Cinematografului Cozla.

În prezent, Andrei Carabelea, Primarul liberal din Piatra-Neamț, a anunțat că lucrările la cinematograful Cozla avansează.

Acesta a spus că „în acest moment se lucrează la acoperiș, mai exact la sistemul de preluare a apelor, parte de structură la sala mică – zid de sprijin din beton, cămășuieli cu mortar la sala mare, lucrări necesare pentru consolidarea pereților existenți”.

sursă: Andrei Carabelea, Facebook

„În orașul nostru se întâmplă lucruri frumoase. Sunt zeci de șantiere care înseamnă modernizare și dezvoltare. Fiecare lucrare reprezintă o cărămidă pentru un viitor mai bun”, a precizat liberalul.

„Pentru că mi-am asumat să fiu zi de zi în slujba oamenilor și pentru că în orașul nostru se întâmplă atâtea lucruri frumoase, vă prezint un proiect pe zi, a punctat edilul.

sursă: Andrei Carabelea, Facebook

Distribuie articolul