Planul REPowerEU a fost aprobat. 1,39 miliarde de euro pentru România

Paul

Planul REPowerEU a fost aprobat în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. Cu ajutorul acestui plan, România o să primească suma de 1,39 miliarde de euro pentru a depăși criza energetică.

Siegfried Mureșan, europarlamentar liberal, a comunicat faptul că: „Tocmai am aprobat, în Comisia pentru bugete și în Comisia pentru afaceri economice și monetare din Parlamentul European, forma finală a Planului european „REPowerEU” de reducere a dependenței energetice față de Federația Rusă. Planul a fost adoptat cu largă majoritate, cu 69 voturi „pentru”, 6 „împotrivă” și 3 abțineri.

Țara noastră va primi 1,39 de miliarde de euro din acești bani pentru investiții în eficiența energetică și îmbunătățirea infrastructurii din domeniu. Acești bani sunt fonduri noi, în plus față de cele 30 de miliarde de euro pe care țara noastră le primește deja pentru Planul Național de Redresare și Reziliență din Mecanismul European de Redresare și Reziliență.

REPowerEU va ajuta, de asemenea, consumatorii vulnerabili și întreprinderile care au cel mai mult de suferit de pe urma scumpirilor facturilor la energie.”

De asemenea, Dan Motreanu, eurodeputat PNL, a adăugat: „REPowerEU va fi implementat de către statele UE prin introducerea unui nou capitol în Planurile Naționale de Redresare și Reziliență (PNRR).

Se vor finanța măsuri pentru creșterea producției de energie regenerabilă, investiții în sectorul gazelor naturale, eficiența energetică, dar și finanțare pentru sprijinul pentru gospodăriilor, IMM-urilor și microîntreprinderilor vulnerabile. În grupul PPE, am reușit să introducem în posibilitățile de finanțare și sectorul energiei nucleare, un sector care se va dezvolta semnificativ în țară noastră până în 2030.”

Sursa: Siegfried Mureșan, Facebook / Dan Motreanu, Facebook

Distribuie articolul