,,Comemorăm 95 de ani de la trecerea în neființă a marelui om politic Ion I.C. Brătianu, o zi prielnică să vorbim despre România modernă, despre România europeană, despre liberalii care au creat statul român modern.
Ion I. C. Brătianu a dominat viaţa politică din România cu autoritate și cu înțelepciune, iar despre el s-a spus că avea o vocaţie nativă de conducător. Cel mai adesea era văzut cu o carte în mână, de regulă o carte de istorie.
Născut la 20 august 1864 în judeţul Argeş, a fost om politic, inginer, prim-ministru al României, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, membru de onoare al Academiei Române.
Ion I. C. Brătianu a fost una dintre cele mai complexe şi controversate personalităţi politice din istoria României. Viaţa sa aproape s-a confundat cu cea a Partidului Naţional Liberal, pe care l-a condus şi prin care s-a realizat ca om politic”, transmite PNL Argeș într-un comunicat de presă.