PNL Neamț: Îi datorăm lui Lucian Bode autostrăzile Moldovei, A7 și A8

Eduard Turcu

Autostrăzile care vor traversa județul Neamț au înregistrat recent progrese. Este vorba, concret, despre cele două autostrăzi care vor traversa județul Neamț, de la sud la nord și de la est la vest: Autostrada 7 (Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani – Suceava – Siret) și Autostrada 8 (Iași – Târgu Neamț – Târgu Mureș).

”Pe A7, executantul lucrărilor, compania UMB Spedition, a unuia dintre cei mai respectați antreprenori români, Dorinel Umbrărescu, a turnat deja primii kilometri de asfalt, în zona Râmnicu Sărat. În același timp, m-am bucurat să constat că această companie a depus ofertă și pentru proiectarea și execuția Secțiunii 3, Leghin – Târgu-Neamț, din A8, alături de alți constructori din România și Turcia. Acest tronson traversează și șapte localități din județul Neamț. Este vorba de localitățile Vânători, Agapia, Grumăzeşti, Petricani, Urecheni, Timişeşti, Păstrăveni. Ani de zile am spus că principala problemă a Moldovei și implicit a județului Neamț o reprezintă lipsa infrastructurii adecvate, care să lege provincia noastră de București, respectiv de vestul țării. Dar faptul că, după o întârziere de 30 de ani în construirea autostrăzilor în regiunea Moldovei, încep să apară și veștile bune nu este un dat, ci o consecință a unor acțiuni. Și nu îl putem omite aici pe domnul Lucian Bode, care, ca ministru al Transporturilor, când acest portofoliu a fost deținut de PNL, a reușit să impună finanțarea acestor două autostrăzi prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”, a precizat Eugen Țapu-Nazare, senator PNL Neamț.

”Pentru Moldova și județul Neamț a însemnat enorm acest lucru. Nici nu mai contează acum că, ulterior, au existat și alții care au semnat hârtii, au apărut la televizor, au dat declarații etc. Dar adevărul trebuie restabilit, chiar dacă, am mai spus-o și cu alte ocazii, suntem mai puțin interesați despre cine taie panglici. Partidul Național Liberal a fost mereu preocupat de dezvoltare și implicit de dezvoltarea Moldovei, și s-a văzut asta prin deciziile bune ale lui Lucian Bode. Important este că aceste obiective, A7 și A8, sunt în grafic, au finanțare și vor fi finalizate. Astfel, vom putea circula în condiții cât mai bune spre București și spre județele din Vest” a precizat și George Lazăr, președinte PNL Neamț.

sursă: Departamentul de Comunicare PNL Neamț

Distribuie articolul