PNL: Una dintre cele mai importante modificări aduse de noua lege a învățământului preuniversitar este apariția portofoliului educațional

Eduard Turcu

Una dintre cele mai importante modificări aduse de noua lege a învățământului preuniversitar este apariția portofoliului educațional, care urmărește activitatea elevului din grădiniță până la bacalaureat. Va conține toate mediile anuale, certificatele obținute și rezultatele de la evaluări naționale. Portofoliul va fi consultat de consilierul școlar în orice discuție despre orientarea educațională sau profesională al elevului. Pentru acoperirea nevoii de consiliere, noua lege prevede majorarea numărului de consilieri școlari până la ținta de un consilier la 800 de elevi.

Avantajul apariției portofoliului educațional și a întăririi rolului consilierului școlar este aflarea din timp a unei direcții potrivite pentru capacitățile elevului. Astfel, se vor evita situațiile în care părinții selectează un profil de liceu care nu corespunde cu înclinațiile copilului, iar la absolvirea liceului, tânărul își va alege drumul în viață bazându-se pe sfaturi profesioniste și argumentate.

sursă: Partidul Național Liberal, Facebook

Distribuie articolul