Președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu: Peste 3 milioane de euro din fonduri europene pentru reabilitarea centrelor de servicii comunitare din Breaza şi Vălenii de Munte
Președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, a semnat două contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de peste 3 milioane de Euro, pentru renovarea centrelor de servicii comunitare din Breaza şi Vălenii de Munte.
,,Este vorba de lucrări de creștere a eficienței energetice, de consolidare seismică, de protecție împotriva incendiilor și creștere a accesibilității clădirilor publice din cele două centre.
Printre beneficiile majore ale acestor proiecte se regăseşte şi reducerea cu cel puțin 50% a consumului de energie”, declară acesta pe pagina sa de Facebook.