PREMIERĂ: imagini cu noile troilebuze care vor intra în circulație în București din martie 2024

Paul

Stelian Bujduveanu, viceprimarul municipiului București, a anunțat noi imagini cu troilebuzele care vor intra în circulație din martie 2024 în Capitală. O delegație de specialiști se află la Fabrica Solaris Bus & Coach din Polonia, unde se vor stabili detaliile tehnice finale pentru a livra 100 de troilebuze pentru București.

Delegația este formată din consilieri generali Florin Melciu, Președintele Comisiei de Transporturi și Mobilitate Urbană, Răzvan Mitu, președintele de ședință din CGMB, alături de reprezentanți ai Direcției Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei.

„Din martie 2024, vom avea la București troleibuze noi, din gama de 12 m. Acestea vor avea podeaua complet coborâtă și spațiu destinat cărucioarelor pentru persoanele cu dizabilități. Vor fi dotate cu computer de gestiune management vehicul cu funcții GPS, sistem de informare audio-video, aer condiționat și vor avea o autonomie minimă de 20 de km.

Garanția funcționării este de 300.000 km de la data recepției sau 5 ani pentru fiecare troleibuz în ansamblu”, transmite Stelian Bujduveanu.

„În perioada imediat următoare, vom lansa procedura de achiziție pentru celelalte 22 de troleibuze pentru care am obținut fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență”, adaugă viceprimarul municipiului București.

 

Sursa: Stelian Bujduveanu

Distribuie articolul