Premierul Nicolae Ciucă, despre măsurătorile canalului Bâstroe: Când va veni aprobarea, echipele vor merge în teren

Premierul Nicolae Ciucă a declarat la Călăraşi, că măsurători pe canalul Bâstroe şi braţul Chilia se vor face după ce vine aprobarea de la partea ucraineană şi ulterior echipele tehnice vor merge în teren, potrivit Agerpres.

A fost o întâlnire tripartită între reprezentanţii Comisiei Europene, partea tehnică ucraineană şi partea tehnică a noastră, a României. A fost agreat un protocol pentru perioada imediat următoare. Din datele care ne-au fost raportate, urma ca în înţelegere deplină şi acord cu partea ucraineană şi cu reprezentanţii Comisiei, ca în perioada următoare să primim aprobare pentru executarea măsurătorilor pe braţul Chilia, pe partea ucraineană şi, ulterior, pe canalul Bâstroe. Astăzi, înainte să fi plecat de la Guvern, nu aveam date legate de această aprobare. Ca atare, în funcţie de momentul în care va veni această aprobare, echipele tehnice vor merge în teren. Dacă nu, se va discuta şi se va clarifica situaţia cu partea ucraineană“, a precizat Nicolae Ciucă.

Între timp, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Ionel Scrioşteanu susține că este o chestiune de ore sau de o zi până când autorităţile române vor putea începe măsurătorilor pe Canalul Bâstroe.

De asemenea, ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a informat, în data de 3 martie, că specialiştii români vor putea începe măsurătorile pe braţul Chilia şi canalul Bâstroe din data de 15 martie, conform celor convenite în cadrul primei întâlniri tehnice româno-ucrainene.

Sursa: Agerpres.ro

 

Leave a Comment