Premierul Nicolae Ciucă, scrisoare comună cu Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Polonia către preşedintele CE, cu măsuri de sprijin pentru fermieri

Media PNL
Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că a semnat, Împreună cu omologii săi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Polonia, o scrisoare comună adresată preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prin care propune un set de măsuri pentru reducerea semnificativă a dezechilibrelor create În piață de importurile masive de cereale ucrainene.

Avem o responsabilitate față de fermierii români şi căutăm constant soluții pentru dezvoltarea continuă a agriculturii româneşti. Din acest motiv, am semnat Împreună cu omologii mei din Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Polonia o scrisoare comună adresată preşedintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen, prin care propunem un set de măsuri menite să reducă semnificativ dezechilibrele create În piață de importurile masive de cereale ucrainene“, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.

El a precizat că propune suplimentarea fondurilor europene distribuite fermierilor drept compensații şi posibilitatea folosirii acestor bani pentru direcționarea exporturilor ucrainene către țările din Africa şi Orientul Mijlociu, un sprijin financiar european pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din țările semnatare, precum şi pentru operatorii din piață care au nevoie de vehicule suplimentare.

Potrivit unei alte propuneri, Comisia Europeană trebuie să ia În calcul reintroducerea taxelor vamale pentru importurile din Ucraina, care beneficiază acum de scutire.

Problemele Întâmpinate de fermierii români, afectați de tranzitul cerealelor ucrainene, au fost prezentate preşedintelui Comisiei Europene de către preşedintele Klaus Iohannis, În ultima sa vizită la Bruxelles. Şeful statului a cerut reÎnceperea dialogului tehnic Între Comisie şi ministerele Agriculturii din statele afectate, pentru recalcularea cuantumului compensațiilor. Acest pachet de măsuri se va adăuga programelor pe care Guvernul României şi Comisia Europeană le derulează În sprijinul fermierilor din țara noastră. România continuă să fie alături de Ucraina În fața agresiunii ruseşti şi să susțină țara vecină prin orice mijloace diplomatice, economice şi umanitare“, a spus prim-ministrul.

Sursa: Agerpres.ro

Distribuie articolul