Premierul Nicolae Ionel Ciucă: PNL va continua să asigure stabilitatea României și o guvernare în beneficiul cetățenilor.

Media PNL

Premierul Nicolae Ionel Ciucă a discutat în cadrul reuniunii Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal, pe care a avut-o  alături de colegii săi,  despre prioritățile pe care le avem în perioada următoare, atât la nivelul guvernării, cât și pe plan politic. PNL va continua să asigure stabilitatea României și o guvernare în beneficiul cetățenilor.

Rămânem angajați pentru a atinge țintele și jaloanele din PNRR și pentru a absorbi fondurile europene, esențiale pentru modernizarea domeniilor precum sănătate, educație, infrastructură, dar și pentru reducerea decalajelor dintre regiuni. În această perioadă, depunem toate eforturile pentru a acorda fermierilor români sprijinul de care au nevoie, iar, după discuția președintelui Iohannis cu șefa Comisiei Europene, avem posibilitatea să obținem mai multe fonduri UE.

Totodată, pentru a ne atinge toate obiectivele asumate în buget, am solicitat să fie luate măsuri fiscale astfel încât să diminuăm cheltuielile bugetare. Vreau să fiu foarte clar: nu se pune problema reducerilor salariale sau a valorii investițiilor. Se analizează doar aspecte legate de chibzuiala cheltuielilor la bunuri și servicii la nivelul întregului guvern.” a declarat Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.

Sursa : Facebook Nicolae Ionel Ciucă

Distribuie articolul