Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a anunțat că a participat la alegerile Organizației Seniorilor Liberali de la Lipova.
”Partidul se reconstruiește la Lipova, un oraș care are un potențial nepus în valoare. În loc să fie o “locomotivă” a Văii Mureșului, pierde timp și teren în fața unor comune, de exemplu, Săvârșin, unde o administrație mult mai dinamică reușește rezultate mai bune. Eu cred în Lipova și, deși au fost localnici care nu au avut încredere în noi, Consiliul Județean a început aici mari proiecte de infrastructură și conectare la rețeaua de drumuri modernizate din Arad și Timiș.”, a declarat liberalul Iustin Cionca.
Noua conducere de la Organizația Seniorilor Liberali este formată din președinte Viorel Fiță, respectiv vicepreședinte Ramona Milosav.
Sursă: Facebook Iustin Cionca