Președintele CJ Brașov Adrian Ioan Veştea: Am participat la festivitatea de deschidere a Simpozionului Internațional „Abordări moderne în logopedie și consiliere psihopedagogică”

Ciprian S.
Brasov - Adrian Ioan Veştea - presedintele CJ

Adrian Ioan Veştea, președintele Consiliului Județean Brașov, a participat la festivitatea de deschidere a Simpozionului Internațional „Abordări moderne în logopedie și consiliere psihopedagogică”, organizat de Centrul Judeţean pentru Resurse şi Asistenţă Educaţională Brașov.

”Problematica logopediei şi a consilierii psihopedagogice este una foarte importantă şi mereu de actualitate, ţinând cont de nevoia integrării copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în comunitatea şcolară şi în societate, precum şi necesitatea asigurării condiţiilor pentru accesul nediscriminatoriu al acestora la toate formele de învăţământ. Doresc să remarc poziţia Braşovului ca important centru la nivel naţional în ceea ce priveşte pregătirea resurselor umane în domeniul psihopedagogiei, având în vedere că avem două facultăţi de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – la Universitatea „Transilvania”, respectiv la Universitatea „Spiru Haret”, pe băncile cărora se pregătesc specialiştii de care unităţile şcolare şi centrele educaţionale au nevoie.”, a declarat liberalul Adrian Ioan Veștea.

Sursă: Facebook Adrian Ioan Veștea

Distribuie articolul