Åerban Todorică-Constantin, Președintele Consiliului Județean BraÅov, a anunțat că Începând cu data de 15 ianuarie 2024, Aeroportul Internațional BraÅov-Ghimbav va avea un program de 16 ore, desfăÅurat În intervalul 07:00-23:00.
Decizia a fost luată de comun acord, În cadrul unei Întruniri pe care liberalul Åerban Todorică-Constantin a avut-o astăzi cu Marius Adrian Cojoc – directorul general ROMATSA RA, Nicolae Stoica – directorul general al Autorității Aeronautice Civile Române (AACR), Florin Virgil Manta – directorul Centrului de Dirijare a Zborurilor DSNAR Arad, Åi Daniel Ivan – Åef serviciu Aerodromuri În cadrul AACR, În prezența lui Alexandru Anghel – directorul general al Regiei Autonome âAIBGâ, Åi cu participarea domnului Adrian-Ioan VeÅtea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice Åi Administrației.
âPrelungirea orarului de funcționare a Aeroportului BraÅov este o necesitate obiectivă, rezultată atât În urma consultării companiilor care În momentul de față asigură curse spre Åi dinspre BraÅov, respectiv DAN AIR Åi WIZZ AIR, cât Åi a operatorilor care au exprimat intenții ferme de a iniția zboruri În perioada următoare, aÅa cum este cazul FLY LILI. Programul de funcționare extins la 16 ore va putea asigura un număr semnificativ mai mare de curse Åi de destinații, fapt care vine În Întâmpinarea doleanțelor explicite formulate de operatorii aerieni. Decizia convenită astăzi reprezintă un prim pas spre dezideratul pe care ni l-am propus de la bun Început, Åi anume acela de a avea un aeroport funcțional 24 de ore din 24. Vom continua Întâlnirile de lucru cu partenerii noÅtri de la ROMATSA Åi AACR, fără sprijinul Åi susținerea cărora nu am fi putut deschide Aeroportul BraÅov la 15 iunie.â, a declarat Președintele CJ Brașov.