Todorică-Constantin Şerban, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a anunțat aprobarea unor hotărâri esenţiale pentru funcţionarea unităților administrativ-teritoriale din județ, a aparatului administrativ judeţean, dar şi a instituţiilor subordonate.
Cea mai importantă hotărâre a fost repartizarea sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2024, precum şi a estimărilor pentru anii 2025-2027, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum și pentru cheltuielile de funcţionare.
Liberalul Todorică-Constantin Şerban a transmis că 36.829.000 lei au fost repartizate celor 58 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Braşov, astfel:
- cea mai mare sumă a revenit oraşului Râşnov – 844.000 de lei,
- urmat de Victoria, cu 802.500 lei;
- câte 750.000 de lei au fost alocate oraşelor Ghimbav, Predeal şi Rupea;
- câte 732.500 de lei au primit oraşul Zărneşti şi municipiile Făgăraş, Codlea şi Săcele;
- municipiului Braşov i-a revenit suma de 500.000 de lei.
La nivelul celor 48 de comune braşovene repartiţia s-a făcut după cum urmează:
- Sânpetru a primit 702.500 lei;
- Budila, Cristian, Feldioara, Hărman, Prejmer şi Tărlungeni au primit câte 700.000 de lei;
- restul UAT-urilor, câte 600.000 de lei.
De asemenea, CJ Braşov a repartizat 2.850.000 de lei din sume defalcate din TVA către 9 localităţi din județ, pentru finanțarea unor lucrări de întreținere și reparații pe drumuri comunale. Este vorba despre primăriile Sâmbăta de Sus, Tărlungeni, Viştea, Şinca Nouă, Ucea, Fundata, Părău, Caţa şi Voila, care au preluat prin declasare anumite tronsoane de drumuri judeţene.
”O altă hotărâre adoptată a stabilit modul de utilizare a excedentului bugetului local al judeţului Braşov, în sumă de aproximativ 92,4 milioane de lei, din care 15 milioane de lei au fost alocate pentru acoperirea temporară a golurilor de casă, iar diferenţa de 77.4 milioane de lei a fost destinată obiectivelor de investiţii aflate în derulare, proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă şi altor cheltuieli de dezvoltare.
În ceea ce priveşte excedentul bugetului fondurilor externe nerambursabile aferent anului 2023, în valoare de 79.600 de lei, acesta a fost alocat proiectului „People and Planet” pe care CJ Braşov îl implementează în cadrul Programului Comisiei Europene – DEAR.
O hotărâre similară a vizat utilizarea excedentului bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, consemnat la finele anului fiscal 2023 – în cuantum total de 15,1 milioane de lei, inclusiv a excedentului bugetului fondurilor externe nerambursabile, de aproximativ 670.000 de lei.
Aceste sume vor fi cheltuite de instituţiile care au realizat excedentul, respectiv cele cinci spitale de interes judeţean, Muzeul de Artă Braşov, Şcoala Profesională Specială Codlea, Serviciul Public Judeţean de Protecţie a Plantelor şi Direcţia de Pază şi Ordine.”, a menționat Todorică-Constantin Şerban.