Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a anunțat un nou proiect realizat cu succes de către Consiliul Județean Cluj cu ajutorul fondurilor europene.
”Finalizarea lucrărilor la Spitalului Clinic de Recuperare reprezintă un pas semnificativ către asigurarea unui mediu medical mai sigur și mai confortabil pentru viitorii pacienți!”, a transmis liberalul Alin Tișe.
Proiectul de modernizare a inclus:
- Implementarea unor noi instalații de distribuție a energiei electrice;
- Instalarea unor noi sisteme de iluminat, iluminat de siguranță, compensare a puterii reactive și protecție împotriva șocurilor;
- Asigurarea unei surse de alimentare de rezervă cu energie electrică;
- Montarea unor centrale de tratare a aerului;
- Implementarea unui nou sistem de alarmare pentru depășirea concentrației de oxigen la etajele 1-8;
- Instalarea unui nou sistem de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu la parter, etajele 1-8 și în corpurile B-I;
- Dotarea zonei ATI de la etajul 8 cu o nouă instalație de ventilare și tratare a aerului;
- Crearea unei noi instalații de fluide medicale pentru etajele 1, 2, 7 și 8.
Sursă: Facebook Alin Tișe