În cadrul emisiunii „Linia Întâi” difuzată pe Tele M Iasi, Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe a prezentat investițiile realizate în ultimul an în ceea ce privește patrimoniul cultural, dar și despre proiectele viitoare.
„Un obiectiv îndeplinit în acest mandat a fost reabilitarea și restaurarea unor obiective importante de patrimoniu, precum bojdeuca lui Ion Creangă, muzeele „Vasile Pogor”, „Nicolae Gane” sau Casa Muzeelor. În mandatul următor, avem în plan alte patru proiecte similare, pentru care deja am inițiat demersuri: Casa Memorială a lui Vasile Alecsandri din Mircești, Muzeul „Mihail Sadoveanu”, Casa Memorială „Costache Negruzzi” din Hermeziu, Palatul Sturdza de la Miroslava. Pentru această administrație, este o prioritate să însuflețim viața culturală a județului Iași.”, a precizat Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.
sursă: CJ Iași