Președintele CJ Prahova Iulian Dumitrescu: Contractul de reabilitare și modernizare a drumului Valea Doftanei – Brădet a fost semnat la Valea Doftanei

Badila Antonia

Proiectul a fost inițiat și susținut de Consiliile Județene Prahova și Brașov, iar finanțarea acestuia se va face din bugetul de stat, prin Compania Națională de Investiții, și din bugetele celor două administrații publice județene.

,,Drumul va avea aproape 26 km și va aduce beneficii majore locuitorilor de pe Valea Doftanei. Pe lângă fluidizarea traficului, această investiție creează oportunități de dezvoltare economică în zonă.

Valoarea totală a proiectului este de 642 milioane lei, din care 11,2 milioane lei reprezintă contribuția Consiliului Județean Prahova. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 42 de luni.

Semnarea contractului de proiectare și execuție a DJ102I, Valea Doftanei – Brădet, a avut loc în comuna prahoveană Valea Doftanei, în prezența prim-ministrului Nicolae Ciucă , a viceprim-ministrului și ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a ministrului Dezvoltării, Attila Cseke și a ministrului de Interne, Lucian Bode.”, declară președintele CJ Prahova Iulian Dumitrescu pe pagina sa de Facebook.

Distribuie articolul