Președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur a anunțat că lucrările de modernizare a drumurilor județene sunt în toi

Eduard Turcu

Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, a anunțat că lucrările de modernizare a drumurilor județene sunt în toi.

Gheorghe Flutur: „Chiar dacă s-a mai răcit vremea, lucrările de modernizare a drumurilor județene sunt în toi. Astăzi vă prezint o situație de pe drumul Suceava – Dolhasca. Apreciez că s-a ținut seama de apelul meu de săptămână trecută, când la întâlnirea cu constructorul am solicitat să încerce să finalizeze tronsoane de drum”.

„După cum se vede în fotografii, în zona Chilișeni astăzi se turna asfalt. Este pregătit patul drumului pe o porțiune destul de mare. Am văzut că se lucrează și pe porțiunea Liteni – Dolhasca. În perioada următoare probabil se va turna asfalt și aici, la fel cum se pregătește turnarea asfaltului și în Udești, dar și în centru localității Bosanci”, a spus liberalul.

Acesta a precizat că „se lucrează și pe celelalte șantiere de drumuri județene. Fac aici referire doar la drumul județean din pasul Bilbor, hotar cu județul Harghita, unde s-au croit în munte toate serpentinele. În momentul de față se lucrează la cea de a doua serpentină. Constructorul a adus o a doua moară de măcinat piatra pe care o folosesc la fundația drumului. Am cerut constructorului să își aducă forță de muncă suplimentară pentru că în această zonă iarna vine mai repede”.

„Pentru săptămâna viitoare am programat o întâlnire cu cei de la conducerea Consiliului Județean Harghita pentru a stabili modul de joncțiune a drumului județean din Suceava cu cel de la Harghita, în vârf la Bilbor”, a declarat Gheorghe Flutur.

sursă: Gheorghe Flutur, Facebook

Distribuie articolul