Președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur a semnat a treia Autorizație de construire pentru reţeaua de gaze naturale în județul Suceava

Eduard Turcu
  • În prezent, județul Suceava dispune de programe pentru gazul metan în valoare de peste 270 de milioane de euro.

Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava, a semnat a treia Autorizație de construire pentru reţeaua de gaze naturale în județul Suceava, prin asocierea dintre Boroaia – Fântâna Mare – Bogdănești.

Liberalul a declarat că este „un proiect în valoare de peste 20 milioane de euro, 103 milioane lei. Reţeaua are o lungime de 103 km și sunt beneficiare peste 4100 de locuințe. Acest program este finanţat prin Ministerul Dezvoltării și este cuprins în programul Programul Național de Investiții Anghel Saligny, un program care în județul Suceava finanțează 55 de primării. Recent, am mai autorizat localitățile Adâncata, Hințești, Salcea, Verești, Udești, Liteni și Fântânele. Aștept în continuare și celelalte localități să-și finalizeze documentația pentru că este o mare așteptare din partea populației”.

Programe în valoare de peste 270 milioane de euro pentru gazul metan în Suceava

În prezent, județul Suceava dispune de programe pentru gazul metan în valoare de peste 270 de milioane de euro. În plus față de cele 55 de primării care beneficiază de acest program, există încă 4 localități care beneficiază de un program european pentru gaz metan, și anume Vama, Frumosu, Vatra Moldoviței și Moldovița.

„Tot astăzi s-a depus la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), solicitarea de aprobare a racordului la gaz metan a municipiului Vatra Dornei. În municipiul Vatra Dornei în acest an s-a construit o rețea de 30 km de aducțiune de gaze naturale, s-au făcut probele de presiune, gazul metan este ajuns la marginea orașului, și săptămâna viitoare cei de la ANRE au spus că vor da drumul la flacără la cei care s-au racordat”, a afirmat liderul Consiliului Județean Suceava.

„Este important că se poate lucra și pe timp de iarnă la îngroparea conductelor de gaze naturale în aşa fel încât toate primăriile beneficiare să valorifice timpul de lucru în perioada următoare”, a declarat Gheorghe Flutur.

sursă: CJ Suceava, Facebook

Distribuie articolul