Președintele CJ Timiș Alin Nica: Polul de sănătate pe care îl dezvoltăm la Timișoara

Paul

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a efectuat o vizită la Spitalul Județean Timișoara. În cadrul acesteia a discutat cu reprezentanții spitalului despre îmbunătățirea ofertei de servicii de sănătate, despre cum pot fi atrași mai mulți studenți la Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara, dar și despre depunerea de solicitări de finanțare a proiectelor pe fonduri europene pentru a crește calitatea serviciilor medicale.

„În momentul de față, Spitalul Județean Timișoara excelează în mai multe domenii de specialitate, dintre care amintesc zonele de traumatologie, chirurgie endovasculară, ATI și tratamentul marilor arși, care, în viitor, se va asigura în cadrul mult așteptatului Centru de mari arși. Spitalul Județean este recunoscut de asemenea pentru rezultatele deosebite obținute în domeniile de neuroradiologie intervențională și chirurgie robotică”, transmite Alin Nica.

„Totodată avem în Timiș secții medicale cu mare potențial de dezvoltare, dintre care menționez Urologia, etaj complet reabilitat și modernizat, anul trecut, de către Consiliul Județean Timiș, din buget propriu. La Urologie, la fel ca la Unitatea de Primiri Urgențe, am finanțat și am implementat acele schimbări care se reflectă direct în calitatea actului medical pentru pacient. Cred că o persoană bolnavă are nevoie de liniște și de condiții pentru vindecare, nu de neîncredere în sistem și de drumuri în străinătate”, adaugă președintele CJ Timiș.

Sursa: Alin Nica

Citește și Timiș: lucrările de modernizare a drumului DJ693 au fost finalizate. Investiție de 75 milioane lei

Distribuie articolul