Președintele PNL Neamț George Lazăr a fost prezent la o întâlnire de lucru cu oameni de afaceri din Pângărați

Eduard Turcu

George Lazăr, președintele PNL Neamț, a fost prezent la o întâlnire de lucru cu oameni de afaceri din Pângărați.

George Lazăpr: „Am discutat, alături de colegii mei subprefecți, domnul Adrian Ciobanu şi domnul Iulian Jugan, cu reprezentanții mediului de afaceri din zona Pângărați, oameni cu viziune și pasiune pentru inovație, care îşi doresc să contribuie la dezvoltarea durabilă și calitativă a comunității de unde fac parte”.

„Împreună cu acești parteneri dedicați, ne propunen să dezvoltăm și să îmbunătățim comuna Pângărați, atrăgând investiții și creând proiecte care să aducă beneficii importante pentru toți locuitorii de aici”, a spus liberalul.

„Colaborarea dintre administrația publică și mediul privat devine esențială în realizarea acestor obiective. În cadrul acestei întâlniri am stabilit care sunt direcțiile pe care le vom urma pentru a moderniza comuna Pângărați şi a creşte semnificativ calitatea vieții localnicilor”, a mai precizat președintele PNL Neamț.

„Suntem încrezători că, prin eforturi comune, vom face progrese valoroase în dezvoltarea comunității locale și în atragerea investițiilor necesare”, a transmis George Lazăr.

sursă: George Lazăr, Facebook

Distribuie articolul