Președintele PNL, Nicolae Ciucă a revenit la Iași, unde, în doar câteva luni de la ultima sa vizită, a văzut progresele făcute de administrațiile liberale.
”Am discutat, alături de colegii din conducerea filialei și de primarii liberali, despre dezvoltarea pe termen lung a județului, dar și a întregii regiuni.
Autostrăzile A7 și A8 sunt, de asemenea, investiții-cheie, care vor aduce resurse, noi afaceri private și locuri de muncă pentru toată regiunea de Nord-Est a României, iar Partidul Național Liberal va sprijini toate aceste proiecte la guvernare.
Nu doar investițiile în infrastructură, dar și atragerea de fonduri europene rămâne esențială pentru continuarea proiectelor de dezvoltare locală.
I-am îndemnat pe colegii mei să aibă curajul să gândească și proiecte care depășesc granițele comunelor, orașelor, județelor, pentru că doar așa putem reduce decalajele dintre urban și rural și doar așa le putem oferi un trai mai bun românilor.
I-am încurajat pe colegii din PNL Iași să promoveze în comunitățile lor exemplele de patriotism lucid, să nu lase aceste valori să fie confiscate de demagogi și extremiști.” a declarat președintele PNL.
Sursa: Facebook Nicolae Ciucă