Președintele României, Klaus Iohannis, a avut o întrevedere cu Președintele Republicii Macedonia de Nord, Stevo Pendarovski, în marja Forumului pentru Pace de la Paris

Eduard
sursă foto: administrația prezidențială

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, 11 noiembrie 2022, o întrevedere cu Președintele Republicii Macedonia de Nord, Stevo Pendarovski, în marja participării la Forumul pentru Pace de la Paris.

Președintele României a apreciat nivelul foarte bun al relațiilor dintre cele două țări, precum și perspectivele de dezvoltare ale acestora, încurajând continuarea intensificării dialogului bilateral înregistrat în ultimii ani, atât în plan politic, cât și la nivel sectorial, cu accent pe domeniul economic și al investițiilor.

În cursul discuțiilor, Președintele Klaus Iohannis a reconfirmat sprijinul ferm al României pentru parcursul european al Republicii Macedonia de Nord, salutând deschiderea recentă a negocierilor de aderare a acestui stat la Uniunea Europeană. Totodată, Președintele României a arătat că țara noastră este pregătită să împărtășească experiența acumulată în procesul aderării la Uniunea Europeană, inclusiv prin acordarea de expertiză în domenii tehnice, de specialitate, precum gestionarea situațiilor de urgență sau protecția civilă.

La rândul său, Președintele Stevo Pendarovski a mulțumit pentru sprijinul constant al României în susținerea parcursului european al Republicii Macedonia de Nord, precum și pentru colaborarea foarte bună în cadrul NATO a celor doi aliați.

Distribuie articolul