Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă: Alianța Nord-Atlantică ajunge la 32 de membri și își întărește prezența în zona nordică a continentului nostru

Ciprian S.
Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă Alianța Nord Atlantică ajunge la 32 de membri și își întărește prezența în zona nordică a continentului nostru

Nicolae Ciucă, Preşedintele PNL și al Senatului, a anunțat că votul majoritar decisiv din Parlamentul de la Budapesta elimină ultimul obstacol al admiterii Suediei în NATO.

”Prin obținerea acordului Ungariei, Alianța Nord-Atlantică ajunge la 32 de membri și își întărește prezența în zona nordică a continentului nostru.

Finlanda și Suedia au aplicat împreună, însă complicațiile geopolitice au făcut ca steagul finlandez să fie ridicat la sediul NATO cu un an mai devreme. Prin renunțarea la neutralitate a acestor două țări, se încheie două capitole ale istoriei, deschise încă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Cele două state nordice au rămas în blocul occidental doar pe plan economic, Finlanda evitând instaurarea unui regim comunist chiar prin această politică externă de neutralitate militară.

Admiterea Finlandei și a Suediei în NATO ne arată că cea mai puternică alianță militară defensivă din istorie este garanția de securitate prin care democrațiile de tip occidental își pot proteja modul de viață, bunăstarea și perspectivele unui viitor dezvoltat.”, a declarat liberalul Nicolae Ciucă.

Sursă: Facebook Nicolae Ciucă

Distribuie articolul