Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova, Oleg Serebrian

Ciprian S.
Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă s a întâlnit cu viceprim ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova, Oleg Serebrian

Nicolae Ciucă, Preşedintele PNL și al Senatului, a discutat cu Oleg Serebrian, viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova, la Palatul Parlamentului.

”Problema transnistreană are nevoie de o soluție pașnică și durabilă, în conformitate cu dreptul internațional, respectându-se suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, dar fără a i se afecta parcursul său european. Aceasta este concluzia discuției pe care am avut-o cu Oleg Serebrian, viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova, pe care l-am primit, în această dimineață, la Palatul Parlamentului.

Felicit conducerea de la Chișinău pentru modul responsabil și echilibrat în care abordează această temă complexă, mai ales într-o perioadă plină de provocări în regiune. Este lăudabil faptul că, spre deosebire de conflictele prelungite din zonă, autoritățile moldovene au un dialog constant cu Tiraspolul.

I-am transmis înaltului oaspete că, la București, ne îngrijorează retorica tot mai agresivă a Federației Ruse la adresa Republicii Moldova și a conducerii sale pro-europene, precum și tentativele de destabilizare a țării, inclusiv prin intermediul Transnistriei. Sper că dialogul la nivel tehnic cu Tiraspolul va soluționa problemele care afectează în mod direct cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului.”, a declarat liberalul Nicolae Ciucă.

Sursă: Facebook Nicolae Ciucă

Distribuie articolul