Ioan Turc, primarul Municipiului Bistrița a anunțat că au fost întreprinse demersuri privind introducerea imobilului care a găzduit fostul cinematograf Omnia / 23 August în Lista Monumentelor Istorice.
“Sediul fostului cinematograf Omnia, clasat ca monument istoric!
La inițiativa Primăriei Bistrița, au fost întreprinse demersuri privind introducerea imobilului care a găzduit fostul cinematograf Omnia / 23 August în Lista Monumentelor Istorice. După un circuit al documentelor care a necesitat și aprobarea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, astăzi a fost semnat un ordin al ministrului Culturii care clasează fostul cinema Omnia ca monument istoric, categoria II, grupa B, urmând și publicarea deciziei în Monitorul Oficial.
Este încă un pas important spre restaurarea acestui etalon arhitectural aflat într-o stare avansată de degradare. Reamintim că am reușit preluarea imobilului de la RADEF, lucru care mai fusese încercat și de administrațiile predecesorilor, însă fără succes. După ample intervenții de restaurare, aici își va desfășura activitatea Teatrul Municipal, o entitate nou-înființată ce vine în întâmpinarea dorinței bistrițenilor de a avea în oraș un teatru autonom.
Demersurile municipalității continuă, între timp, fiind în desfășurare solicitarea ofertelor de preț pentru atribuirea contractului de servicii <<Elaborarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru obiectivul de investiții Centru cultural multifuncțional Omnia>>” a declarat primarul liberal pe pagina sa de Facebook.
Sursa: Facebook Ioan Turc