Primăria Sectorului 6: 212 milioane de lei vor pleca în 2024 către reabilitarea sistemului rutier

Ciprian S.
Primăria Sectorului 6 212 milioane de lei vor pleca în 2024 către reabilitarea sistemului rutier

Primăria Sectorului 6 a anunțat că 212 milioane de lei vor pleca în 2024 către reabilitarea sistemului rutier.

”Străzi de pământ sau fără apă, canalizare și iluminat public vor fi amenajate. Promise de primarul Ciprian Ciucu, acestea vor deveni drumuri demne de Sectorul 6. Ani de zile au fost uitate de toate Administrațiile.”, a transmis Primăria Sectorului 6.

Proiectele de reabilitare a sistemului rutier:

  • Se lucrează deja la al doilea tronson din Drumul Osiei, în două schimburi;
  • La Drumul Valea Largă lucrările avansează și sunt în grafic. În vară, mult așteptata străpungere, între Prelungirea Ghencea și Bd.Timișoara, va fi gata;
  • Drumul Roții. În funcție de stadiul obținerii autorizațiilor, preconizăm să demarăm lucrările în vara/toamna acestui an;
  • Strada Constantin Marinescu se află și ea pe lista de investiții;
  • Drumul Belșugului. Studiul de fezabilitate este gata, exproprierile sunt realizate, la fel și proiectarea. Urmează contractarea lucrărilor de extindere rețea de apă, canalizare și modernizare sistem rutier;
  • Străzile Boja, Viscolului au fost și ele bugetate în 2024;
  • Pentru Amilcar Săndulescu am solicitat în decembrie 2023 să emită o hotărâre pentru declanșarea propunerii de exproprierile pentru imobilele situate pe amplasamentul proiectului.

Sursă: Facebook Primăria Sectorului 6

Distribuie articolul